Despre Agenda Urbană
Agenda Urbană este un proiect al Ordinului Arhitecților din România filiala București, în cadrul Anualei de Arhitectură București 2020,care își propune să aducă în discuție 10 teme importante pentru bucureșteni.
Temele sunt intrinsec legate de profesia de arhitect și de sensul ei pentru oraș. Ele se referă la calitatea vieții în oraș în relație cu calitatea spațiului construit, la felul în care trăim orașul, la modul în care putem contribui împreună — arhitecți, locuitori, edili, investitori — în a-l trăi mai bine.
Ne propunem ca această platformă să rămână un loc de întâlnire între bucureșteni și arhitecții din București, pentru că numai prin dialog pot fi cu adevărat înțelese situațiile actuale, iar schimbările de care avem nevoie pot fi dezbătute, amendate și însușite atât de de locuitori, cât și de administrațiile care le vor putea apoi implementa în beneficiul real al întregului oraș.
Deci, Agenda Urbană va continua să se schimbe și să crească, inclusiv cu contribuții primite de la voi!
Pentru forma în care OAR București o lansează acum, trebuie să le mulțumim pentru contribuție cu idei, gânduri și exemple de bune practici următorilor prieteni, în ordine alfabetică, care au răspuns fiecare pe o temă sau mai multe:
Arh. Cristi Borcan, arh. Mirona Crăciun, peisagist Diana Culescu, Andrei Fenyo - vicepreședinte OAR Bucuresti, Marian Ivan – Optar, dr.arh.Emil Ivanescu – Președinte OAR București, peisagist Ioana Marin, lect.dr.arh. Vera Marin, ing. Horia Mihnea, Marina Neagu – MKBT, arh. Gheorghe Pătrașcu, lect.dr.arh. Toader Popescu, Oana Preda – CeRe, prof.dr.arh. Iulia Stanciu, arh. Raluca Vișinescu, prof. dr. arh. Ana-Maria Zahariade – vicepreședinte OAR București.
Proiect coordonat de arh. Irina Meliță – vicepreședinte OAR București.
Implementat de RIZI
Design: Alina Rizescu, Bogdan Ștefănescu
Dezvoltare web: Constantin Barbu
Texte animații: Bogdan Ștefănescu
Voiceover: Constantin Barbu
Ilustrații: Anda Mitran, Alina Rizescu
Animații: Tudor Bloju, Ioana Negrea